Ioan Cătălin Denciu, medicul-erou, transportat chiar în aceste momente în Belgia
Incendiu ATI Piatra Neamţ. Medic erou, ars pe 40% din corp, după ce a scos răniţii PE BRAŢE din foc
Există SUPER-EROI! Pompierul Constantin Popa, îngerul păzitor al unui biciclist rănit grav în Prahova
- Taguri:
- pompieri,
- accident,
- biciclisti,
- valcanesti,
- ajutor,
- erou
Un copil şi-a salvat părinţii, după ce a alertat vecinii că toţi din casă se simt rău !
Ce pensie are un militar care a doborât 18 avioane în Al Doilea Război Mondial

Românii sunt superstiţioşi prin natura lor, iar de-a lungul timpului s-au transmis

Pe lângă frăgezimea cărnii de curcan, umplutura este delicateţea care, tradiţională

Criticată după ce a anunţat o modificare a politicii ei de confidenţialitate,
- Alo, mamă, nu te speria, te rog să nu intri în panică, nu e nimic grav, dar sunt la spital!
- Manole, eşti medic de zece ani, nu mai spune asta de câte ori mă suni.



„Ne jucăm de-a eroii pentru că suntem laşi; şi de-a sfinţii pentru că suntem răi. Ne jucăm de-a asasinii pentru că murim de dorinţa de-a ne omorî aproapele. Ne jucăm fiindcă ne-am născut mincinoşi.” — Jean-Paul Sartre
Curs valutar
15 ianuarie 2021

EURO = 4.8737 RON


USD = 4.0172 RON


GBP = 5.4853 RON

Top articole
-
Catedrala Sfântul Ioan- un simbol al Ploieştiului
Publicat la data de 7 ianuarie 2021
-
O tânără, studentă la Medicină, a fost găsită decedată într-o pădure
Publicat la data de 9 ianuarie 2021
-
Şansă pentru Petrolul! Gloria Buzău se desfiinţează!
Publicat la data de 18 ianuarie 2021
-
Persoanele care se vaccinează şi intră în contact cu un pacient cu COVID-19 nu vor mai sta în carantină
Publicat la data de 13 ianuarie 2021
-
Ce a descoperit Streinu-Cercel în sângele celor vaccinaţi anti-covid-19
Publicat la data de 17 ianuarie 2021
-
Cod galben de ninsori abundente în Prahova şi în alte 20 de judeţe!
Publicat la data de 10 ianuarie 2021
-
Fostul ministru şi candidat la preşedinţie, Bogdan Stanoevici, a murit
Publicat la data de 12 ianuarie 2021
-
Percheziţii în Prahova, într-un dosar privind furtul de energie electrică. Ancheta vizează şi funcţionari publici
Publicat la data de 18 ianuarie 2021
-
Cum te înscrii pe platforma de programări pentru vaccinare în etapa 2
Publicat la data de 13 ianuarie 2021
-
Un nou simptom COVID-19. Ce este parosmia şi cum se manifestă
Publicat la data de 8 ianuarie 2021