Cum peste două săptămâni este programată reunirea lotului petrolist, am încercat să aflăm care mai este pulsul la Petrolul, în această perioadă, foarte importantă pentru viitorul echipei.
Dan Capră, patronul Petrolului, a vorbit deschis despre Guilherme, dar şi despre Grozav.
„Eu vă spun că îl aştept pe Guilherme la reunirea lotului. Chiar dacă nu a semnat, încă, prelungirea contractului, el mai este sub contract cu noi până pe 30 iunie. Aşa că trebuie să vină la reunirea lotului şi vedem ce se întâmplă. Varianta cu Sălăgeanu a fost valabilă doar în presă. Pentru noi, la club, nu a existat niciodată!”, a declarat Dan Capră.
Totodată, după ultimele declaraţii ale lui Gicu Grozav, patronul Petrolului a explicat şi această situaţie.
„E normal ca Gicu Grozav să vorbească frumos despre Petrolul. Dar eu v-am mai spus şi acum două săptămâni, vă spun şi acum: este foarte greu să revină. El are o situaţie foarte complicată în acest moment. Nu e aşa de simplu! Dacă vor apărea elemente noi, care să limpezească situaţia, vom vedea atunci!”, a mai spus Dan Capră.