Cu două goluri încasate pe teren propriu de la Atletico Madrid, Getafe se vede afundată în subsolul clasamentului din Primera Division, cu şanse extrem de mici de a scăpa de retrogradare. Atletico a rezolvat partida prin golurile înscrise de Godin (min.43) şi Diego Costa (min. 83), permiţându-şi luxul de a rata, prin acelaşi Diego Costa, un penalti în minutul 63. Penalti care a dus şi la eliminarea lui Lafita, de la Getafe, ecuaţia victoriei fiind uşor de intuit.
Getafe a încercat, dar nu a putut, fiind evident că misiunea lui Cosmin Contra este aproape imposibilă. În afară de câteva plonjoane, ca în bazin, ale românului Ciprian Marica, Getafe nu a arătat mai nimic. Cu toate acestea, matematic ar mai fi posibilă o minune, iar Contra spera în ea. Numai că în campionatul spaniol, minunile se cuantifică altfel. Lucru pe care Guriţă ar fi trebuit să îl ştie din chiar momentul în care a părăsit Petrolul pentru şansa oferită de iberici.