Azi jucăm pentru culori şi fani, e vorba de respect pentru Petrolul, nu de bani! Neplătiţi cu lunile, fotbaliştii Petrolului au intrat pe teren cu un banner lung prin care au transmis suporterilor gândurile lor şi planul pentru finalul campionatului.
Echipa e ca şi retrogradată, dar mai e loc măcar de respect pentru culori, pentru suporteri, pentru numele Petrolul. Profitând şi de faptul că CFR a trimis în teren multe rezerve, galben-albaştrii s-au ţinut de promisiune. Au dat gol în prima jumătate de oră, au atacat, au ţinut de minge, au apărat – uneori disperat – victoria, au făcut exact ce ar trebui să facă.
Pentru că tot ceea ce contează cu adevărat e Petrolul. Iar astăzi, elevii lui Jerry Gane au transmis asta, dincolo de mesajul imprimat pe bannerul cu care intrat pe teren, chiar prin jocul cu CFR.
Petrolul – CFR Cluj 1-0 (1-0)
Marcatori:Zoubir (25)
Petrolul: Cobrea – Beţa (75 David), Mişelăricu, Benga, Begeorgi – Gavrilă, Ziani, Guerriero (70 Bucşa), Stana – Zoubir – Astafei.
CFR Cluj: Vâtcă – Coelho, Goian, Tînc, Lopes – Ene (46 Beleck), Tomislav, Negruţ – Nouvier (69 Păun), Bruno Ramos, Cristian Lopez.