Mă amuză să văd tot circul ăsta mediatic creat în jurul ideii că Dinamo a fiost dezavantajată clar de arbitraj la Ploieşti. A fost, într-adevăr, penalty la faza din finalul primei reprize, Geraldo recunoscând, cu fairplay, că a jucat mingea cu mâna. Dar Radu Petrescu a compensat cu maniera de arbitraj din partea secundă, când a fluierat tot pentru Dinamo. A fragmentat jocul cât a putut de mult, adică exact ce vroiau dinamoviştii, a tolerat tragerile de timp jalnice ale bucureştenilor, deşi tot făcea semne că va ţine cont de întârzieri. N-a ţinut, a dat patru minute de prelungire, în condiţiile în care trei trebuia să fie acordate doar din cauza celor şase schimbări.

Aşa că nu a fost nici pe departe un arbitraj pro-Petrolul, cu latră acum câinii din Ştefan cel Mare.

Adică aceiaşi câini care schelălăiau, cu coada între picioare, după meciul tur, atunci când Marius Avram şi-a bătut joc de eforturile petroliştilor.

Să le împrospătăm memoria bieţilor dinamovişti. Care au scos un punct la Ploieşti marcând un gol pe care Bărboianu nu-l va mai reuşi în toată cariera lui, profitând de un autogol al lui Guilherme şi trăgând de timp întocmai unei echipe de pluton.

În tur, la scorul de 1-0 pentru Dinamo, Dore a marcat un gol frumos, cu capul, dar Marius Avram, doar el, a văzut un fault în atac. Nu a fost nimic!

La ultima fază a primei reprize, Rus a făcut un henţ clar în careu, Marius Avram nu a dat penalty, deşi henţul a fost la fel de clar ca acela al lui Geraldo, de aseară. Bun, Geraldo a recnoscut că a fost henţ, Rus nu-mi amintesc să fi făcut asta. Mai mult, în minutul 52, Avram a dat penalty pentru Petrolul după un fault criminal al lui Bălgrădean asupra lui Alcenat, dar nu i-a dat cartonaş roşu dinamovistului, aşa cum era normal. Bălgrădean a rămas pe teren şi a apărat penalty-ul lui Guilherme!

Trei erori foarte mari de arbitraj, împotriva Petrolului, pe care dinamoviştii le-au uitat, normal, ei lătrând acum că i-a furat Petrescu!

Mai mult, corecţilor, în cele două meciuri directe jucate în acest campionat, Petrolul a avut opt ocazii mari de gol, iar Dinamo doar patru!

Nu vă mai lamentaţi cu ratarea lui Elton din finalul meciului, pentru că şi Boudjemaa, în tur, tot în final, a tras în portar, singur-singurel! Hai, staţi calmi, că pierdeţi şi locul IV, vă depăşeşte Vasluiul!