Simona Halep s-a întors acasă, după aventura de la Melbourne, încheiată cu finala de la Asutralian Open, pierdută în faţa danezei Caroline Wozniacki
„Simona, Simona, Simona!", au strigat fanii, în momentul în care şi-a făcut apariţia pe Otopeni. “Vă răspund la trei întrebări şi am plecat”, le-a zis Simona ziariştilor.
„Trebuie să fac nişte teste pentru accidentările pe care le am. A fost greu, dar Caroline a jucat foarte bine şi a meritat să câştige. Este trist că nu am putut să câştig, dar viaţa merge înainte, este doar un meci de tenis şi sper, dacă voi mai avea ocazia să câştig următoarea finală”, a declarat Halep, care a părăsit aeroportul în aplauzele fanilor.
Înainte de a trece de "barajul" jurnaliştilor, Simona a fost fotografiată de un angajat al aeroportului Otopeni.