Simona Halep, locul 3 WTA, semifinalista ediţiei precedente, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 5-7, 6-4, 6-3, de sportiva slovacă Jana Cepelova, locul 106 WTA, în prima manşă a turneului de la Wimbledon.
Meciul a durat două ore şi 15 minute.
În urma acestei înfrângeri, Halep poate coborî până pe locul 6 WTA.
Halep nu a mai pierdut în primul tur al unui Grand Slam de la ediţia 2013 a turneului de la Roland Garros.
În faza următoare, sportiva din Slovacia va juca împotriva Monicăi Niculescu, locul 48 WTA. Jucătoarea din Slatina are 1-0 la întâlniri directe, după ce s-a impus anul trecut, în calificările turneului de la Madrid, cu 6-0, 6-1.
Prezenţa pe tabloul principal este recompensată la Wimbledon cu 10 de puncte WTA şi cu un premiu de 29.000 de lire sterline (aproximativ 41.000 de euro).
Şi Andreea Mitu, locul 71 WTA, a ratat, marţi, calificarea în turul doi la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiţiei. Mitu a fost învinsă, în runda inaugurală, cu scorul de 6-1, 6-1, după 52 de minute, de Olga Govorţova (Belarus), poziţia 122 în ierarhia mondială.
După înfrângerile suferite de Simona Halep, Alexandra Dulgheru şi Andreea Mitu, singurele românce care continuă competiţia în manşa a doua la simplu sunt Irina-Camelia Begu şi Monica Niculescu.
Şi jucătoarea canadiană de tenis Eugenie Bouchard, cap de serie numărul 12 şi locul 12 WTA, a ratat, marţi, calificarea în turul al doilea la Wimbledon. Bouchard a fost învinsă, în runda inaugurală, cu scorul de 7-6 (3), 6-4, după o oră şi 30 de minute, de Ying-Ying Duan (China), poziţia 117 în ierarhia mondială.