Exasperat de rezultatele slabe ale echipei sale, un antrenor a decis să îi trimit pe fotbalişti la o muncă care să îi facă să realizeze „ce-i aşteaptă dacă nu-şi fac datoria”.
Cu săpăligi, lopeţi, greble şi fierăstraie, fotbaliştii echipei Banik Ostrava au fost trimişi, la ora 6:45 dimineaţa, să întreţină spaţiile verzi ale centrului lor de antrenament, relatează Agerpres.
„Unii jucători acceptă cu umor, dar alţii cârtesc. De exemplu (mijlocaşul brazilian) Dyjan Carlos de Azevedo s-a plâns imediat că-l doare braţul”, a afirmat antrenorul Radomir Korytar, pentru ziarul Sport, preluat de AFP.
„Vor munci aşa până vineri. Sper că-şi vor da seama cât de bine câştigă ca fotbalişti profesionişti”, a adăugat tehnicianul. El a precizat că jucătorii se vor antrena normal în afara acestor „activităţi de interes general”.
Banik Ostrava ocupă ultimul loc în campionatul de fotbal al Cehiei. În primele cinci etape, echipa a reuşit un singur egal, fiind înfrântă în restul de patru meciuri. Banik Ostrava a câştigat campionatul Cehiei de 4 ori, ultima dată în 2004. Cea mai mare umilinţă de anul acesta a fost însă eliminarea din Cupa Cehiei. Echipa care a eliminat-o pe Banik, Rymarov, evoluează în a patra ligă cehă.