Ultima etapă a Ligii a III-a de fotbal a fost una foarte bună pentru formaţiile prahovene care evoluează la nivelul acestui eşalon. În seria a IV-a, Fortuna Câmpina a dat lovitura şi a câştigat, în deplasare, derby-ul cu Argeşul Piteşti, echipa antrenată de Florin Stăncioiu impunându-se cu 2-0, graţie golurilor marcate de Chipirliu şi Cristescu. Cu această victorie, Fortuna a trecut pe locul al doilea al clasamentului, având acum doar două puncte mai puţin decât liderul Chindia Târgovişte. Asta şi pentru că echipa dâmboviţeană a fost blocată de o altă formaţie prahoveană, Conpet Ploieşti, întâlnirea dintre transportatori şi târgovişteni încheindu-se cu un scor alb.

În fine, CSM Câmpina a obţinut prima victorie cu Daniel Chiriţă pe banca tehnică, după ce s-a impus cu 1-0, gol Burloiu, în dauna formaţiei Urban Titu.

A fost una dintre puţinele runde în care niciuna dintre cele trei echipe prahovene nu a primit gol.