Federaţia Internaţională de Handbal (IHF) a anunţat, joi, că românca Cristina Neagu, de la Buducnost Podgorica, a fost desemnată cea mai bună handbalistă din lume în 2016, ea mai primind această distincţie în 2010 şi 2015.
Superlativele anului 2016 au fost stabilite în urma votului jurnaliştilor, specialiştilor şi fanilor, pe site-ul oficial al federaţiei internaţionale, www.ihf.info.
Neagu a avut o cursă strânsă cu sportiva norvegiană Nora Mork şi cu olandeza Nycke Groot, românca impunându-se datorită opţiunii clare a fanilor (37,14 la sută faţă de 20,86 la sută Mork). Groot s-a clasat a treia. Locul patru i-a revenit jucătoarei suedeze a echipei CSM Bucureşti, Isabelle Gullden, câştigătoare cu formaţia română a Ligii Campionilor în 2016, iar a cincea s-a clasat Kari Grimsbo, din Norvegia. Mork, Groot şi Grimsbo sunt componente ale echipei Gyor, finalistă a Ligii Campionilor, anul trecut.
La masculin, handbalistul anului a fost ales francezul Nikola Karabatici (Paris Saint-Germain), de asemenea pentru a treia oară (după 2007 şi 2014).
În ierarhia similară a tehnicienilor, au triumfat francezul Didier Dinart, antrenorul naţionalei masculine a Franţei, şi islandezul Thorir Hergeirsson, antrenorul reprezentativei feminine a Norvegiei.
IHF: Cristina Neagu a fost desemnată cea mai bună handbalistă din lume, pentru a treia oară în carieră
17 martie 2017
- citeşte totul despre:
- cristina neagu,
- ihf,
- handbal,
- romanca,
- handbalista,
- romanca,
- fani,
- federatie
(585 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Fără emoţii. Simona Halep s-a calificat în turul al treilea la Australian Open
(21 ianuarie 2015)
113 vizualizări
Dialog amuzant pe reţelele de socializare între Ibrahimovic şi Beckham: "Dacă bate Suedia, îmi cumperi ce vreau de la Ikea?"
(8 iulie 2018)
643 vizualizări
Licitaţia pentru mărcile Petrolul are loc vineri, 16 iunie!
(15 iunie 2017)
955 vizualizări
Mircea Dridea la 82 de ani! La mulţi ani
(7 aprilie 2019)
174 vizualizări
Grupul consilierilor locali PSD-ALDE au depus la Primăria Ploieşti proiectul asocierii cu PETROLUL 52
(23 februarie 2017)
977 vizualizări
Petrolul: Transferul lui Voiculeţ a picat!
(22 iulie 2015 - Ciprian RADU)
198 vizualizări
Clasamentul turului. Lupii iernează pe primul loc. Când se reia campionatul
(27 noiembrie 2016 - Ciprian RADU)
572 vizualizări
Înotătorul David Popovici a fost premiat de ministrul Educaţiei
(5 august 2021)
104 vizualizări
Liga a 3 a îşi stabileşte astăzi programul. Favorurile pentru promovarea în Liga a 2 a!
(17 august 2018)
1121 vizualizări
Liga B Prahova – rezultate şi clasamente
(15 aprilie 2014)
101 vizualizări
I s-a mai întâmplat! Cu ce moment compară Ionel Gane evitarea retrogradării
(18 martie 2016 - Ciprian RADU)
184 vizualizări
Petrolul a pus în vânzare bilete pentru partida cu CS U Craiova. Veniţi la meci?
(16 septembrie 2015)
486 vizualizări
CSM Ploieşti: Iryna Shutska a fost convocată la naţionala Ucrainei
(18 noiembrie 2014)
62 vizualizări
Foto: Aşa cum doar lupii ştiu să îşi marcheze istoria
(2 mai 2014)
1125 vizualizări
România, campioană europeană!
(13 octombrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
206 vizualizări
Lupii se pregătesc pentru optimile Cupei. Cine este Rapid CFR Suceava
(29 octombrie 2014 - Ciprian RADU)
302 vizualizări
Ponturile zilei – 22 octombrie
(22 octombrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
204 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























