La jumătatea cantonamentului din Antalya, Constantin Schumacher – noul antrenor al Petrolului – a dat un interviu postat de site-ul oficial al clubului, în care vorbeşte, pe scurt, despre realizările echipei în prima parte a stagiului. Până acum, Petrolul a disputat trei jocuri de pregătire: 1-0 cu Gostaresh Foolad (marcator: Romain Inez), 0-0 cu FK Atyrau şi 1-1 cu FK Sunqayit (marcator: Dacian Varga)

„Din punctul meu de vedere, a fost o parte foarte bună, iar băieţii s-au pregătit foarte bine. Sunt mulţi jucători noi care trebuie să se integreze, am schimbat şi sistemul de joc, trebuie să exersăm anumite scheme, să le arătăm ce ne dorim pe faza ofensivă, ca şi pe faza defensivă. Sper ca ei să înţeleagă şi să fie de acord cu ceea ce le impunem noi în aceste ultime 17 etape pe care le mai avem de disputat în campionat”, a punctat noul antrenor al „galben-albaştrilor”. „Au fost, până acum, trei jocuri de verificare, n-am pierdut niciunul şi am primit un singur gol. Am jucat destul de bine, dar, evident, mai sunt multe lucruri de lucrat şi sunt convins că vom arăta mult mai bine în perioada următoare, după cele patru partide pe care le mai avem programate în Antalya”, a adăugat Schumacher. „Aştept, de la partea a doua a cantonamentului, ca jucătorii să se pregătească la fel de bine, şi mai aştept, cu nerăbdare, să înceapă campionatul. Privind în perspectivă, îmi doresc ca Petrolul să fie echipa care să se salveze de la retrogradare, pentru că şi pentru mine, ca antrenor, este un punct de referinţă, un început”, a mai spus Constantin Schumcher, pentru fcpetrolul.ro.

Aşadar, oficial, Petrolului îi merge tare bine în Antalya, la jumătatea cantonamentului, iar antrenorul Schumacher descrie totul în culori vii. E totul atât de bine pus la punct, încât, cu nerăbdarea unui copil, abia aşteaptă să înceapă campionatul, ca Petrolul să se salveze de la retrogradare şi, mai mult decât atât, el să-şi dovedească valoarea de antrenor. Mai poţi să zici ceva, când toată lumea lui e desenată în creioane colorate?