Într-un moment în care toată lumea s-a înscris într-un concurs în care trebuie să ghiceşti cine pleacă de la Petrolul, sunt şi jucători care nu se gândesc să părăsească echipa.
Aţi ghicit, unul dintre aceştia este Victor Astafei. Jucătorul de bandă crede că tărie că Petrolul nu moare, cum, de altfel, şi-a scris şi pe tricou. “Eu nu m-am gândit să plec până acum. În niciun caz în această iarnă. Petrolul nu are cum să moară, are prea mulţi susţinători, are suporteri devotaţi, are o tradiţie prea mare. Eu nu cred că se va ajunge la aşa ceva, nici nu mă gândesc la asta”, a declarat Victor Astafei pentru Jurnalul Prahovean.
Povestea mesajului
După ce jucătorii lupilor au fost trimişi în teren, la meciul cu Dinamo, cu un banner de susţinere pentru conducătorii acuzaţi de fapte penale, Astafei a avut un mesaj mult mai inspirat: “Petrolul nu moare!”, câştigând, din nou, simpatia suporterilor petrolişti. De fapt, spune Astafei, mesajul a fost o formă de mulţumire. “Am pus acest mesaj şi pentru a mulţumi fanilor pentru ce au afişat ei la adresa mea. Petrolul nu moare atât timp cât există suporteri, cât avem acea atmosferă în tribune. Nu are cum!”, a punctat Astafei.
Problema jucătorilor pe final de contract
Petrolul are destui jucători cărora le expiră contractul în vară, însă nu toţi vor neapărat să plece.
Unul singur şi-a exprimat dorinţa de a merge către o nouă provocare: Jean Sony Alcenat, şi asta cu mult înainte ca trei dintre conducători să fie arestaţi.
Unii dintre ei aşteaptă să vadă tendinţele din această iarnă lungă în care se pot întâmpla multe lucruri, bune sau rele. Calificarea în semifinalele Cupei României şi perspectiva unui nou sezon european sunt, totuşi, nişte argumente.
Desigur, există varianta ca însuşi clubul să încerce să mai vândă din jucătorii care au cote mari, cum ar fi Albin sau Toto Tamuz, mai ales că primul se află în categoria celor cărora le expiră contractul, alături de Teixeira, Pecanha, Gerlado, Mustivar şi, desigur, Alcenat.
Foarte multe depind de bani. Mai are sau nu Petrolul bani pentru a susţine un lot atât de valoros? Semnalul îl va da Dan Capră, personal sau prin mijlocitori, cât de curând.