Speranţele în obţinerea unui succes, după atâta amar de vreme, în Liga Naţională, erau mari înaintea partidei dintre CSM Ploieşti şi Universitatea Neptun Constanţa. Nu de alta, dar adversara fetelor antrenate de Dumitru Muşi şi Mircea Anton chiar părea una accesibilă. Asta ca să nu mai spun că jocul bun din etapa precedentă, de la Brăila, a făcut ca aşteptările, înaintea jocului, să fie şi mai mari. Dar nici de această dată nu a fost un succes pentru handbalistele de la CSM Ploieşti. Intrate cu un deficit de două goluri, la pauză, fetele antrenate de Muşi au încercat în partea a doua a meciului să întoarcă rezultatul, dar abia au reuşit să smulgă, efectiv, un rezultat de egalitate, 23-23. Oricum, dacă ar fi să vedem partea bună, gruparea ploieşteană a reuşit să mai mişte un pic linia de clasament, adăugând un punct la cele trei pe care le avea luate încă din prima rundă. Partida cu Neptun Constanţa a fost ultima a turului, în prima etapă din retur CSM Ploieşti urmând să joace tot acasă, contra singurei echipe pe care a învins-o în acest sezon, HCM Râmnicu Vâlcea.
Nici acum!
16 ianuarie 2014
(84 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Emilia Coman, susţinută de Jurnalul Prahovean
(6 septembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
191 vizualizări
Petrolul are cheia, dar nu găseşte poarta
(5 octombrie 2015 - Ciprian RADU)
612 vizualizări
Ponturile zilei – 15 noiembrie 2013
(15 noiembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
142 vizualizări
Marcel Catinca se întoarce pentru ultima oară pe stadionul Ilie Oană!
(9 ianuarie 2020)
749 vizualizări
Simona Halep, calificată în optimi la Roland Garros
(2 iunie 2018)
891 vizualizări
Dan Capră: Răchită nu mai prezintă nicio garanţie. Mesaj pentru posibili investitori
(14 ianuarie 2016)
214 vizualizări
Soţul Roxanei Mărăcineanu, jurnalist la Radio France, nu mai are voie să se ocupe de sport după ce soţia lui a fost numită ministru
(10 septembrie 2018)
142 vizualizări
Ponturile zilei - 24 septembrie
(24 septembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
132 vizualizări
Petrolul: NU PLEACĂ NIMENI!
(13 octombrie 2014 - Ciprian RADU)
302 vizualizări
ŞOC în fotbalul mondial! Iker Casillas, portarul FC Porto, infarct la antrenament!
(1 mai 2019)
97 vizualizări
Simona Halep s-a calificat în semifinalele Indian Wells !
(13 martie 2014)
128 vizualizări
Salariile de la CSM Ploieşti sunt blocate. Decizia unei funcţionare şi (din nou) imixtiunea lui Răchită
(6 iulie 2016)
1051 vizualizări
Cristi Dulca, antrenorul Energeticianul, demis la pauza meciului cu Petrolul
(8 septembrie 2018)
2221 vizualizări
Puţine informaţii despre starea de sănătate a lui Michael Schumacher în cei trei ani de la accidentul suferit la schi
(30 decembrie 2016)
94 vizualizări
Budescu, gol superb şi pasă de gol cu Chiajna
(11 iulie 2015)
163 vizualizări
Swansea, lanternă roşie în Anglia
(19 august 2013 - Edi MOLDOVAN)
167 vizualizări
Statistica reconfirmă evidenţa: Zoubir şi Moussa intră în categoria transferurilor reuşite
(4 august 2015 - Ciprian RADU)
391 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026

























