O echipă care evoluează în Liga a IV-a din România nu este chiar o formaţie pe care să mizezi atunci când vine vorba despre accederea în tururile superioare ale Cupei României. Însă, întotdeauna farmecul acestei competiţii a constat tocmai în ideea că buturuga mică poate răsturna carul mare. Mai ales dacă acel car nu este chiar atât de mare! Pentru Petrolistul Boldeşti, participarea în Cupa României nu era, iniţial, corelată şi cu accederea în tururile superioare. Ideea că echipa poate ajunge să joace cu o echipă din Liga I a apărut mai ales după ce Petrolistul a eliminat pe CS Mioveni, formaţie din Liga a II-a. Ieri, gruparea din Boldeşti, antrenată de Marian Ilie şi Marius Rădulescu, a reuşit să treacă şi de Unirea Tărlungeni, o altă formaţie care evoluează în al doilea eşalon fotbalistic din România. Chiar dacă au fost conduşi, prahovenii au revenit şi s-au impus cu 2-1, aşteptând acum să dea replica unei formaţii din primul eşalon. Tragerea la sorţi pentru stabilirea meciurilor din şaisprezecimile Cupei României va avea loc pe data de 16 septembrie, la Casa Fotbalului din Bucureşti. În afara Petrolistului Boldeşti, în această fază a competiţiei va evolua şi Petrolul Ploieşti, deţinătoarea trofeului.
Petrolistul Boldeşti, încă un pas în Cupa României
12 septembrie 2013
(309 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Ponturile zilei – 17 decembrie 2013
(17 decembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
193 vizualizări
Rezultatele şi marcatorii etapei a 22-a şi clasamentul Ligii I
(15 decembrie 2015)
86 vizualizări
Hoban s-a calificat în playoff-ul UCL, dar n-a uitat Petrolul. Mesaj pentru Ploieşti
(4 august 2016)
168 vizualizări
Sinăianca Ana Bogdan, lovitura carierei după retragerea lui Naomi Osaka de la Roland Garros
(1 iunie 2021)
110 vizualizări
Baschet / Avramov va fi operat la genunchi. CSU Ploieşti nu-l mai poate folosi în acest sezon
(19 martie 2015)
68 vizualizări
Atleţii de la CSM Ploieşti au fost premiaţi de primărie şi de consiliul local
(3 iunie 2016)
79 vizualizări
Diferenţă mare între ligi. UTA n-a mişcat la Voluntari şi n-ar fi făcut-o nici la Ploieşti
(8 iunie 2016)
141 vizualizări
AJF Prahova: Rezultate şi clasamente din campionatul judeţean
(30 septembrie 2015)
1303 vizualizări
Prahoveanca Ana Bogdan, desemnată "Revelaţia lunii" aprilie în tenisul mondial
(5 mai 2018)
1311 vizualizări
Ploieşteanul Nini Popescu, bătut de antrenor pe teren
(10 august 2015)
852 vizualizări
Nu se mai joacă handbal în România din cauza pandemiei de coronavirus FRH a suspendat toate competiţiile în ţara noastră
(13 martie 2020)
75 vizualizări
Şarapova va fi suspendată începând cu 12 martie
(8 martie 2016)
99 vizualizări
Cosmin Contra îl critică dur pe Răzvan Lucescu
(22 august 2014)
353 vizualizări
Augustin Iancu: Nu noi am dat-o afară pe doamna Gogîrlă!
(30 august 2013 - Edi MOLDOVAN)
724 vizualizări
Sorana Cîrstea, eliminată de Muguruza în optimi la Australian Open
(22 ianuarie 2017)
208 vizualizări
Federaţia Ungară avertizează suporterii: Este un meci, nu un război!
(9 octombrie 2014 - Ciprian RADU)
261 vizualizări
Mărţişoare şi flori de la fotbaliştii Petrolului!
(28 februarie 2014 - Edi MOLDOVAN)
456 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























