
Simona Halep a demonstrat la Roland Garros că merită să fie numărul unu în tenisul feminin mondial. Românca a câştigat primul Grand Slam din carieră şi le închide, astfel, gura tuturor celor care i-au contestat calităţile.
A patra oară a fost cu noroc pentru Halep care a învins-o pe americanca Sloane Stevens. într-un meci care a ţinut România cu sufletul la gură. 3-6,6-4,6-1 este rezultatul reuşit de româncă astăzi!
Calificarea în finală la Roland Garros este recompensată cu 1,12 milioane de euro şi cu 1.300 de puncte WTA. Câştigătoarea va primi 2,2 milioane de euro şi 2.000 de puncte WTA.
Simona Halep, în vârstă de 26 de ani şi 1,68 de metri înălţime, a disputat a XXXI-a finală din carieră, a patra din acest an.
Titluri WTA de simplu: 17 - Roland Garros (Grand Slam), Shenzhen (WTA), în 2018, Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), 's-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul "mic" al campioanelor), toate cele şase în 2013;
Finale WTA de simplu: 14 - Roma (Premier 5), Australian Open (Grand Slam) - în 2018, Beijing (Premier Mandatory), Cincinnati (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Roma (Premier 5), în 2017, Rogers Cup (Toronto), Cincinnati (ambele de categorie Premier 5), în 2015, WTA Finals - Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.
Halep câştigă primul Grand Slam din carieră!Meci incredibil la Roland Garros
9 iunie 2018
- citeşte totul despre:
- halep,
- roland garros,
- tenis,
- paris,
- grand slam,
- wta
(1095 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Toto Tamuz revine la Petrolul Ploieşti
(14 august 2018)
1741 vizualizări
FC Brazi, înfrângere la scor
(18 martie 2014 - Edi MOLDOVAN)
117 vizualizări
Larisa Iordache, campioană naţională la individual compus
(3 septembrie 2017)
329 vizualizări
CSU Craiova – palmares 0, ”Craiova Maxima” se întoarce la Mititelu
(19 iunie 2018)
583 vizualizări
Fraţi de haită. Petrolul şi Alexandrion, împreună spre Liga I
(10 noiembrie 2016)
402 vizualizări
Din partea lupilor, pentru lupişori. Juniorii Petrolului au primit cadouri. GALERIE FOTO
(11 decembrie 2014)
310 vizualizări
Costică Moldoveanu va fi înmormântat vineri
(11 septembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
438 vizualizări
Andreea Chiţu, argint la Campionatele Mondiale de la Astana
(26 august 2015)
84 vizualizări
Calendarul principalelor evenimente sportive din 2018
(1 ianuarie 2018)
212 vizualizări
O firmă specializată continuă lucrările la gazonul de pe „Ilie Oană”!
(27 februarie 2016)
335 vizualizări
Lupescu îl laudă pe Contra
(28 octombrie 2014 - Edi MOLDOVAN)
207 vizualizări
Simona Halep, nominalizată de WTA pentru jucătoarea lunii martie
(7 aprilie 2015)
73 vizualizări
Irina Begu, calificare fabuloasă în finala turneului de tenis de la Indian Wells
(7 martie 2020)
426 vizualizări
Câte clase are Cristiano Ronaldo
(6 august 2017)
630 vizualizări
Steaua roşie Bucureşti
(14 decembrie 2014 - Ciprian RADU)
1147 vizualizări
Rednic: Trebuie să spălăm ruşinea! Dacă jucăm ca la meciul cu Iaşiul, mai bine nu ne prezentăm!
(12 martie 2015 - Ciprian RADU)
136 vizualizări
George Botez despre modul în care poate fi salvat Petrolul Ploieşti
(1 decembrie 2015)
394 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























