Danezul Jesper Moller, membru al comitetului executiv al UEFA, a declarat pentru presa din ţara sa că cele trei cluburi, calificate în semifinale alături de PSG, vor fi descalificate.

 

“Cluburile trebuie să părăsească competiţia, şi mă aştept ca acest lucru să se întâmple vineri, când va avea loc o întâlnire extraordinară a comitetului executiv. După asta, trebuie să găsim un mod prin care să terminăm turneul Ligii Campionilor din acest sezon”, a spus Moller, şeful federaţiei daneze de fotbal.

 

Comentariile lui Moller au venit la scurt timp după ce preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, a spus că doreşte să impună interdicţii cluburilor rebele.

 

“Încă analizăm situaţia împreună cu echipa noastră juridică, dar vom adopta toate sancţiunile necesare şi vă vom informa cât de curând posibil. Părerea mea este că, cât mai curând posibil, trebuie să li se interzică cluburilor din Super League accesul la toate competiţiile şi la jucătorii din cadrul tuturor competiţiilor noastre”, a declarat Aleksander Ceferin, preşedintele UEFA.

 

Manchester City, Real Madrid şi Chelsea fac parte din cele 12 cluburi care au anunţat duminică că vor înfiinţa o aşa-numită Superligă europeană separată.

 

Real Madrid ar urma să se confrunte cu Chelsea, iar Manchester City cu Paris Saint Germain (care nu va participa la noua ligă), în semifinalele Ligii Campionilor.

 

 

 

 

 

 Sursa: www.biziday.ro