Petrolul a fost la un pas de a juca primele meciuri de acasă cu stadionul gol.Şi asta nu dn cauza vreunei sancţiuni, ci deoarece stadionul Ilie Oană a fost în pericol să nu primească Certificatul de Securitate din partea Jandarmeriei. Eforturile făcute de către Lucian Rădulescu, directorul adjunct al CSM Ploieşti, au făcut ca stadionul să fie omologat în doar patru zile.
Nu la fel de norocoşi sunt iubitorii fotbalului din Valea Jiului, aceştia mai având de aşteptat până vor vedea un meci de Liga 2 pe stadionul din oraş.
Partida de sâmbătă, de la ora 11:00, dintre ACS Energeticianul şi Luceafărul Oradea, contând pentru prima etapă a noului sezon, se va desfăşura fără spectatori, fiindcă aşa a decis Jandarmeria.
Vineri după-amiază, oficialii clubului nou-promovat ACS Energeticianul au fost informaţi de către Jandarmerie că partida de sâmbătă cu Luceafărul Oradea trebuie să se joace cu porţile închise. Gazdele nu au reuşit să rezolve problema turnicheţilor, arena nu a fost omologată, astfel că nu poate găzdui spectatori.
În cazul în care nu ar respecta adresa primită de la Jandarmerie, care prevede ca meciul să se joace fără specatori, atunci clubul Energeticianul riscă o amendă între 30.000 şi 50.000 de lei.
În această situaţii, locuitorii din Petroşani trebuie să mai aştepte cel puţin o săptămână pentru a vedea echipa Energeticianul jucând în campionatul Ligii 2. În weekendul următor, formaţia antrenată de Cristian Dulca joacă din nou acasă, cu ASU Politehnica Timişoara. Până atunci, conducătorii clubului şi primăria Petroşani, proprietarul arenei Jiul, trebuie să rezolve ultimele probleme la stadion pentru ca aceasta să poată fi omologată să primească spectatori în tribune.
La Ploieşti s-a putut, la Petroşani nu! Meciul Energeticianul - Luceafărul Oradea se joacă fără spectatori!
4 august 2018
- citeşte totul despre:
- stadion,
- ilie oana,
- petrosani,
- energeticianul,
- lucian radulescu,
- omologare,
- jandarmerie
(1241 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Programul optimilor de finală în Liga Campionilor
(15 decembrie 2014)
89 vizualizări
Nadia Comăneci: Mă voi trezi la ora 2 dimineaţa ca să urmaresc finala de la Australian Open, Simona trebuie să ştie că este încurajată şi iubită de noi toţi
(27 ianuarie 2018)
535 vizualizări
Ploieştiul, centru zonal. Proiectul CSM aduce copiii la fotbal
(5 august 2015)
143 vizualizări
Ponturile zilei – 7 octombrie
(7 octombrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
120 vizualizări
Stoichiţă, despre Budescu: Se întoarce şi cumpără şi Astra şi Petrolul!
(11 decembrie 2015 - Ciprian RADU)
256 vizualizări
Horia Tecău în sferturile de finală la Australian Open
(26 ianuarie 2016)
185 vizualizări
DOCUMENT: Adresa trimisă de Dan Capră către grupul de investitori
(23 ianuarie 2016)
599 vizualizări
Nici de data asta! Capră rămâne în arest!
(9 aprilie 2015)
858 vizualizări
Alexandru Crângu a demisionat!
(22 ianuarie 2016)
325 vizualizări
Programul Petrolului pentru meciul cu Botoşani
(2 martie 2016)
120 vizualizări
Calificare cu înfrângere la final. CSU Asesoft – Partizan Belgrad 65-85
(18 decembrie 2014)
71 vizualizări
Pregătire fără pauză. Petrolul va juca trei meciuri într-o săptămână
(20 octombrie 2015)
135 vizualizări
Petrolul mai trăieşte prin juniori
(6 iunie 2016)
437 vizualizări
Simona Halep s-a retras din semifinalele turneului de la Doha
(17 februarie 2018)
39 vizualizări
Petrolul mai ia bani de pe urma lui Bokila!
(6 iulie 2015)
663 vizualizări
Poate Petrolul să strângă rândurile?
(20 aprilie 2014 - Edi MOLDOVAN)
386 vizualizări
Proiect: Stadionul Ilie Oană va trece la Clubul Sportiv Municipal. Avantaje şi pentru echipă şi pentru municipalitate
(17 august 2015 - Ciprian RADU)
740 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























