Simona Halep, liderul WTA, va juca în turul trei al turneului Miami Open, în compania polonezei Agnieszka Radwanska, locul 32 mondial şi cap de serie numărul 30, sâmbătă, nu înainte de ora 19.00, conform programului anunţat de organizatori.
Cele două sportive au mai fost adversare de zece ori, scorul general al confruntărilor fiind 5-5. Ultima dată, la Cincinnati, în 2016, învingătoare a fost Halep, scor 7-5, 6-1.
Meciul va fi al doilea de pe terenul principal, după confruntarea de pe tabloul masculin Alexander Zverev – Danil Medvedev, programată la ora 17.00.
Tot sâmbătă, în ultimul meci de pe terenul 1, Monica Niculescu, locul 70 WTA, va juca împotriva favorite 13, Sloane Stephens (SUA, 12 WTA).
Pe tabloul masculin, Marius Copil, numărul 84 mondial, va juca în al doilea meci de pe terenul 7, în compania rusului Karen Hacianov, locul 41 ATP.
La dublu, în a doua confruntare de pe terenul 9, Raluca Olaru şi sportiva ucrainează Olga Savciuk vor întâlni perechea Vania King/Katarina Srebotnik (SUA/Slovenia)