Simona Halep, deţinătoarea trofeului, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 3, s-a calificat, duminică, în turul doi la Madrid Open, în urma unei victorii în faţa sportivei cehe Kristyna Pliskova, locul 58 WTA, după 58 de minute de joc.
Halep s-a impus în primul set după 26 de minute, cu 6-1, iar în al doilea a trecut de sora geamănă a numărului 3 mondial, Karolina, scor 6-2, după 32 de minute de joc.
În turul doi, Halep va juca în compania italiencei Roberta Vinci, locul 36 mondial. Halep şi Vinci s-au întâlnit de cinci ori, jucătoarea din Constanţa impunându-se de trei ori, ultima oară în 2013.Pentru accederea în turul doi, Halep va primi 32.260 de euro şi 65 de puncte WTA.
Simona Halep, în turul doi la Madrid Open
8 mai 2017
(260 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Guilherme, indecis
(4 octombrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
446 vizualizări
Timea Bacsinszky va fi adversara Simonei Halep în optimile turneului WTA de la Madrid
(3 mai 2016)
386 vizualizări
Fiul lui Daniel Capră, noul patron al clubului Petrolul Ploieşti
(6 iunie 2015)
1405 vizualizări
Tragedie in lumea fotbalului: Atacantul nationalei Cehiei a murit într-un accident rutier!
(29 aprilie 2019)
218 vizualizări
Controverse în ceea ce priveşte marca Petrolul
(27 iunie 2016)
529 vizualizări
Real Madrid, în carantină. La Liga, suspendată. Jucător madrilen depistat pozitiv cu coronavirus
(12 martie 2020)
60 vizualizări
Preşedintele UEFA vrea să mute finala Champions League în afara Europei!
(21 octombrie 2016)
58 vizualizări
Pleacă Pecanha! Petrolul caută portar
(6 ianuarie 2016 - Ciprian RADU)
685 vizualizări
Investitorii care vor să preia Petrolul. Foto: Documentul depus azi la club
(15 ianuarie 2016)
603 vizualizări
Baraj pentru promovarea în Liga B Prahova
(28 iunie 2013 - Edi MOLDOVAN)
383 vizualizări
Un nou maseur la Petrolul!
(6 noiembrie 2014)
467 vizualizări
Petrolul: Scrisoarea, caz de impostură?
(17 aprilie 2015 - Ciprian RADU)
822 vizualizări
Zânele gimnasticii ritmice de la CSM Ploieşti apreciate la Turneul Internaţional „Prize of Queen Margarita”
(26 august 2015)
63 vizualizări
Sancţiuni dure la Petrolul după înfrângerea cu Astra
(1 mai 2015)
789 vizualizări
Petrolul are campionatul ei!
(28 octombrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
943 vizualizări
Deţinătorul drepturilor TV, scrisoare de AMENINŢARE pentru cluburile din Liga 1! Dată limită impusă pentru restart + daune uriaşe dacă play-out-ul e anulat
(19 mai 2020)
117 vizualizări
Au venit biletele pentru Chiajna!
(20 martie 2014 - Edi MOLDOVAN)
609 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026











.jpg)














