Două microbuze şi un autoturism pline cu suporteri ai Petrolului plecaţi la finala Cupei Olandei, AZ Alkmaar – Vitesse Arnhem, au fost oprite sâmbătă de poliţia austriacă pe autostradă şi percheziţionate, călătorii fiind reţinuţi, amendaţi şi returnaţi în Ungaria, cu interdicţia de a se mai întoarce în Austria, scrie Pro Sport.
Grupul de suporteri ploieşteni – 34 la număr – plecase spre Olanda pentru a fi alături de galeria echipei din Vitesse, cu care ultraşii Petrolului sunt înfrăţiţi. Doar că, pe drum, în Austria, un filtru organizat de poliţie pentru a depista imigranţii ilegali a tras cele două microbuze pe dreapta. La percheziţie, poliţiştii au descoperit materiale pirotehnice: torţe, fumigene şi alte obiecte. Românii au fost reţinuţi peste noapte la secţia de poliţie. Li s-au întocmit procese verbale, iar şase dintre membrii galeriei Petrolului au fost amendaţi cu câte 300 de euro. Dimineaţa, poliţia austriacă i-a escortat înapoi, la graniţa cu Ungaria, cu interdicţia de a mai intra în Austria.
La finala Cupei Olandei, programată astă-seară, vor fi, totuşi, prezenţi doi susţinători ai Petrolului, plecaţi cu avionul.
Austria: Suporteri ai Petrolului, escortaţi până la graniţă, după ce asupra lor au fost găsite materiale pirotehnice
1 mai 2017
- citeşte totul despre:
- microbuze,
- suporteri,
- austria,
- interdictie,
- amendati
(508 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
CSM Ploieşti: Trei titluri de campioni la atletism!
(4 aprilie 2016)
196 vizualizări
Tragedie in fotbal! Fostul arbitru Dan Lazarescu a murit la 49 de ani. A fost gasit fara suflare, cazut in baie
(12 mai 2020)
605 vizualizări
Petrolul: Rezultatele obţinute de grupele de juniori în săptămâna 4-10 aprilie
(12 aprilie 2016)
321 vizualizări
Un atacant francez în teste la Petrolul
(1 august 2019)
255 vizualizări
Stoichiţă: Ar fi ridicol să-i rog să vină la stadion! Cum şi-a propus antrenorul Petrolului să atragă fanii
(30 octombrie 2015 - Ciprian RADU)
130 vizualizări
Este clar! Băieţii răi din Zagreb vor veni la Ploieşti!
(18 august 2014 - Edi MOLDOVAN)
880 vizualizări
El Empalador
(4 noiembrie 2013 - Edi MOLDOVAN)
281 vizualizări
Meciul secolului: Mayweather l-a învins pe Pacquiao
(3 mai 2015)
460 vizualizări
La Ploieşti s-a putut, la Petroşani nu! Meciul Energeticianul - Luceafărul Oradea se joacă fără spectatori!
(4 august 2018)
1241 vizualizări
Ploieşteanul Sebastian Ghiţă, patron la Rapid ?
(16 august 2013 - Edi MOLDOVAN)
265 vizualizări
Englezii, mai buni ca noi şi la amatori. Un petrolist a contribuit la golul prin care România a condus Anglia
(20 septembrie 2016)
146 vizualizări
Dan Capră s-a hotărât: Stoichiţă pleacă. Tehnicianul cere banii din urmă
(28 decembrie 2015 - Ciprian RADU)
411 vizualizări
Sharapova, out în semifinalele de la Cincinnati!
(17 august 2014)
139 vizualizări
Karim Ziani nu va mai juca în ultimele două etape
(23 mai 2016 - Ciprian RADU)
569 vizualizări
Luminiţa de la capătul tunelului promovării Petrolului se vede din ce în ce mai clar!
(3 noiembrie 2017 - Dragoș TRESTIOREANU)
831 vizualizări
Medicul echipei FC Botoşani, confirmat cu coronavirus. Meciul cu U Craiova, amânat
(12 iunie 2020)
80 vizualizări
Rednic a explicat motivele pentru care Mohamed Tchite a ajuns la Petrolul. Belgianul a cerut informaţii de la Fatai
(25 februarie 2015 - Ciprian RADU)
410 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026

























