Cel mai interesant duel al optimilor de finală din Cupa României va avea loc în această seară, în Giuleşti. Rivalitatea istorică dintre Rapid şi Petrolul nu este doar o chestiune de statistică, Rapid fiind un club fondat în 1923, iar Petrolul în 1924. Este mai mult decât atât, este duelul unor echipe care au reprezentat în permanenţă, ghimpi în coastele “departamentalelor” Steaua şi Dinamo. Este înfruntarea răzvăritelor din fotbalul românesc, este confruntarea celor mai frumoase galerii şi a celei mai frumoase rivalităţi posibile, în plan sportiv. Va fi spectacol, în Giuleşti, diseară!

Fotbalistic vorbind, la acest moment, Petrolul nu poate da cu piciorul şansei de a ajunge în sferturi. Echipa antrenată de Contra este mult, valoric, peste adversar, şi dacă va avea doza de concentrare necesară, nu poate avea probleme, oricât de mult ar vrea rapidiştii să arate ceea ce pot. Vor fi mai multe schimbări în formula de start a Petrolului, Bornescu urmând să fie titular. Apoi, jucătorii care au prins mai puţine minute în meciurile de campionat, vor avea o nouă şansă din partea lui Contra, dispus să inoveze, dar nu să rişte calificarea. Camara va avea din nou ocazia să dea şi el un gol în tricoul Petrolului, iar Benga va reveni, cel mai probabil, ca fundaş central. Mai mult ca sigur, dacă nu ar fi fost accidentat, Dean Beţa ar fi fost şi el titular. De partea cealaltă, Rapid va miza din nou pe exuberanţa tinerilor din lot, dar şi pe experienţa lui Pancu, elemente îmbinate care au dat roade şi în turul precedent, când giuleştenii au reuşit bomba, eliminând pe Ceahlăul, chiar dacă erau cotaţi cu şansa a doua. Meciul dintre Rapid şi Petrolul se dispută de la ora 20.30 şi va fi transmis în direct de ProTV.