Propunerea făcută de alianţa PSD-ALDE privind transformarea Licelului „Ludovic Mrazek” (fost Teleajen) într-un liceu cu profil sportiv prinde tot mai mult contur, scrie csmploiesti.ro.
Astăzi, unul dintre membrii comisiei pentru învăţământ, sănătate, ştiinţă, cultură, culte, tineret şi sport din cadrul Consiliului Local Ploieşti, Marilena Stanciu, a făcut o vizită la Clubul Sportiv Municipal Ploieşti pentru o documentare vizavi de ramurile sportive care ar putea face obiectul prezenţei în cadrul liceului. Astfel, în urma unei discuţii cu coordonatorul sportiv al clubului, Cristian Nica, şi cu ceilalţi coordonatori de secţii din cadrul CSM, s-a conturat un plan prin care ar putea exista clase speciale de fotbal, volei, handbal şi baschet (fete şi băieţi), plus o clasă mixtă, cu sportivi din mai multe ramuri ce vizează sporturi individuale.
Consilierul Marilena Stanciu urmează ca, mâine, în cadrul Şedinţei Ordinare a Consiliului Local Ploieşti, programată începând cu ora 15.00, să prezinte un raport preliminar vizând problema înfiinţării liceului cu profil sportiv.