CSM Ploieşti are doar două puncte avans faţă de CSM Focşani şi este în pericol să piardă locul de baraj, când mai sunt doar două etape de disputat.

În condiţiile în care, în etapa asta, pentru Focşani e ca şi când ar trage la poarta goală (joacă cu ultima clasată care are doar 1 punct), ploieştenii trebuie să câştige cu prima echipă din playout pentru a nu-şi pierde avantajul.

Meciul cu Energia este programat mâine, de la ora 17.30, la Sala Olimpia, şi va fi televizat de Digisport. „Este penultima finală pe care o avem în acest play-out şi suntem obligaţi să câştigăm pentru a depinde în continuare doar de noi. Eu cred că avem puterea şi valoarea să ne impunem în faţa unei echipe bune, dar pe terenul căreia am reuşit, în acest play-out, un rezultat de egalitate. Băieţii au arătat o formă bună în ultimele două meciuri şi sunt conştienţi că e momentul să dea totul pentru a salva acest sezon”, spune coordonatorul secţiei de handbal masculin a clubului, Ion Nicolae.

Partida a fost încredinţată uneia dintre cele mai bune brigăzi de arbitri din România, Constantin Din şi Sorin Dinu (ambii din Bucureşti), şi îl va avea ca observator pe Iulian Enache (Braşov).

 

Play-out, Etapa a IX-a

 

CSM Ploieşti - Energia Târgu Jiu

CSM Focşani - Danubius Galaţi

HC Vaslui - Minaur Baia Mare

 

Clasament play-out

 

1. Energia Târgu Jiu - 36 puncte

2. Minaur Baia Mare - 33 puncte

3. Handbal Club Vaslui - 30 puncte

4. CSM Ploieşti - 28 puncte

5. CSM Focşani - 26 puncte

6. Danubius Galaţi - 1 punct

Etapa a X-a (sâmbătă, 21 mai): Minaur – CSM Ploieşti, Danubius, - HC Vaslui, Energia – CSM Focşani.