Handbalistele de la CSM Ploieşti au jucat primul meci amical din cadrul cantonamentului din Slovenia. Echipa antrenată de Goran Kurtes a pierdut jocul cu RK Podravka Vegeta Koprivnica, locul al treilea în Croaţia, la un singur gol diferenţă, scor 26-25 (13-13).

Fetele de la CSM Ploieşti s-au descurcat bine în faţa unor adversare puternice, au condus de mai multe ori pe tabelă, dar au pierdut pe final. Ploieştencele au început în formula E. Şerban (9 intervenţii) - A. Dincu (1 gol), S. Vlaskalic (1), Sheiko (6), I. Dinu (2), A. Toth (2), O. Ionescu (1). Au mai jucat A. Ifrim (2 intervenţii), G. Cristescu (2 intervenţii) - M. Roman (1), Ana Gherman, C. Preda (3), Balaban (1), Chiricuţă (3), Ad. Vasilescu (2), R. Ştefan (2).

Vineri, de la ora 17.00, CSM va juca împotriva echipei de pe primul loc din campionatul sloven, celebra RK Krim Mercator, la Ljubljana.

csmploiesti.,ro