După ceea ce s-a întâmplat aseară la deschiderea pub-ului suporterilor, este clar că acesta va reprezenta Casa Lupilor. The Yell Wolf Pub are, de aseară, porţile deschise pentru toţi petroliştii din oraş, pentru toţi acei ploieşteni care ştiu ce înseamnă Petrolul, sau măcar simt asta! Mircea Dridea, Virgil Dridea, Camil Oprişan, Eduard Iuhasz, Marcel Marin, Octavian Dincuţă, Mihai Cristache au fost petroliştii din vechea gardă care au vrut să fie aproape de fanii Petrolului, la deschiderea pub-ului suporterilor. Andi Crângu, Cristi Vlad, Abel Camara şi Juan Angel Albin (ultimul lup cooptat în haită) au fost reprezentanţii actualei formaţii petroliste, şi ei fiind interesaţi să le fie alături fanilor la acest moment de bucurie.
Multe oficialităţi, în frunte cu primarul Iulian Bădescu, au avut curiozitatea să vadă cum arată pub-ul suporterilor petrolişti, impresia generală fiind că se află în Casa Lupilor. De acest lucru s-a convins şi o frumoasă mireasă, cu un buchet galben-albastru, ea alegând să fie, pentru câteva clipe din ziua nunţii, în pub-ul lupilor. Dincolo de toate, însă, suporterii au avut cel mai important rol aseară. La ei acasă, fanii au arătat că se simt în largul, au cântat, au participat la concursuri, au primit premii şi, per total, au petrecut câteva ore într-un mod plăcut. Aşa cum, probabil, se va întâmpla şi de aici încolo, Yell Wolf Pub fiind deschis zilnic între orele 12.00 şi 24.00.
Având la dispoziţie un spaţiu generos, decorat în spiritul Petrolului, cu posibilitatea de a bea şi de a mânca bine, dar şi de a viziona diferite evenimente sportive, acest pub este, de aseară, locul ideal pentru suporterii Petrolului. Cine nu crede, să meargă la stadionul Ilie Oana, la peluza I, să se convingă!
(click pe poze pentru zoom)