Simona Halep s-a calificat în turul al treilea la Australian Open, după ce a învins-o pe Jarmila Gajdosova, scor 6-2, 6-2. Simona, locul 3 WTA, a jucat fără greşeală şi nu i-a dat nici o şansă adversarei sale, clasată pe locul 62 WTA. Halep a început foarte bine meciul, reuşind două break-uri în primul set şi datorită unui serviciu foarte bun şi a loviturilor foarte bine plasate a cîştigat toate game-urile pe serviciul propriu. În al doilea set, Halep şi-a continuat jocul excelent, iar adversara nu a putut să îi pună probleme. Românca a reuşit din nou două break-uri şi a cîştigat meciul.

Simona Halep va juca în turul al treilea cu Bethanie Mattek-Sands, locul 258 WTA, care a învins-o în două seturi pe Kristina Mladenovici.

gsp.ro