La terminarea meciului cu ASA Târgu Mureş, patronul Petrolului, Dan Capră, a lăsat să se înţeleagă că viitorul lui Stoichiţă e incert şi a menţionat că va avea o discuţie serioasă cu tehnicianul. Ipoteza că finanţatorul a dat activitatea sportivă pe mâna lui Mario, care, probabil, îşi va aduce prietenul Schumacher, prinde contur.
În orice caz, Stoichiţă a vorbit elegant despre subiect la conferinţa de presă şi a trasnmis un mesaj cu o mare încărcătură: “Domnul Capră să se gândească la echipă, nu la mine! Viitorul Petrolului este mult mai important decât mine! Trebuie să se gândească foarte bine ce face cu echipa”