Pauza competiţională la nivelul Ligii I oferă prilejul perfect pentru analize, comparaţii şi statistici. Mai ales că, în cazul Petrolului, acestea sunt cât se poate de interesante.
Petrolul este, după 10 etape disputate în campionat, o echipă care a impresionat în meciurile jucate în deplasare. Din cele cinci partide disputate pe terenuri străine, Petrolul a câştigat patru şi a remizat o dată, adunând astfel 13 puncte din 15 posibile. În schimb, la meciurile jucate pe Ilie Oană, Petrolul a câştigat doar de două ori, cu FC Botoşani şi cu Gaz Metan Mediaş. A mai remizat cu Rapid, în singurul meci în care echipa nu a marcat în campionat, şi a pierdut de două ori, cu CFR Cluj şi cu Steaua.
Faţă de primele 10 etape ale sezonului trecut, Petrolul a marcat mult mai mult: are 20 de goluri marcate, faţă de 13, câte avea în campionatul anterior. La capitolul defensivă, Petrolul a primit acum 9 goluri, în campionatul trecut primind 8, după 10 runde. De asemenea, după 10 runde Petrolul are 20 de puncte, cu unul mai mult faţă de campionatul trecut.
Doar şase marcatori
Chiar dacă are al doilea atac din campionat şi cel mai bun din meciurile jucate în deplasare, Petrolul are doar şase marcatori: Tamuz este lider incontestabil, cu 8 goluri marcate. Alţi trei jucători au marcat de câte trei ori: Teixeira, Albin şi Astafei. Mutu a marcat şi el de două ori şi De Lucas o dată! De remarcat şi faptul că, până acum, niciun fundaş nu a marcat pentru Petrolul. Intersantă este şi repartiţia golurilor. Petrolul a marcat mai mult în partea secundă, de 12 ori, faţă de cele opt reuşite bifate în primul mitan.
Două penalty-uri şi trei eliminări
Până acum, în acest campionat, Petrolul a primit două lovituri de la 11 metri, ambele în meciuri jucate în deplasare: cu FC Braşov şi cu Viitorul Constanţa. Mutu a ratat cu FC Braşov, Tamuz a marcat cu Viitorul.
În schimb, faţă de aceeaşi perioadă a campionatului trecut, când Petrolul nu a avut nicio eliminare, acum echipa ploieşteană a avut trei jucători care au primit cartonaşe roşii: Alcenat, Teixeira şi Geraldo. Cu menţiunea că Teixeira şi Geraldo au fost eliminaţi de Colţescu în meciul cu CFR. Nu mai are rost să revenim, toată lumea ştie ce a fost atunci.
Lipsă de pregătire fizică?
Gigi Mulţescu a spus că echipa ploieşteană are carenţe de pregătire fizică. Tocmai de aceea este intersant de văzut ce a făcut Petrolul până acum în ultimul sfert de oră al partidelor jucate până acum. Pentru că, teoretic, o echipă care are carenţe de ordin fizic, are probleme în finalul meciurilor, când nivelul de energie scade. Ei bine, în ultimul sfert de oră, Petrolul a marcat de patru ori şi a primit un singur gol. Atenţie! Şi acela în condiţii speciale, cu CFR Cluj, când Petrolul avea doi oameni mai puţin pe teren din cauza lui Colţescu. Or, o echipă nepregătită fizic ar fi trebuit să aibă, mai degrabă, un bilanţ opus: să marcheze puţin sau deloc şi să primească multe goluri. Ceea ce nu e cazul!
Minutul 39, nefast pentru Petrolul
Petrolul a primit nouă goluri în cele 10 meciuri disputate până acum. Cele mai multe, pe teren propriu, acolo unde ploiştenii au primit 6 goluri. De semnalat este faptul că, din cele 9 goluri încasate, 7 au fost primite în prima repriză. Mai mult, trei dintre ele au fost primite în minutul 39! Batin, Jakolis şi Daminuţă au marcat contra Petrolului în acest minut al meciurilor jucate de echipele lor contra Petrolului.
Una peste alta, Petrolul rămâne o echipă de repriză secundă, în ciuda „carenţelor de pregătire fizică”. În partea secundă a meciurilor pe care le-a jucat până acum, Petrolul a marcat de 12 ori şi a primit doar 3 goluri!