Petrolul Ploieşti a primit invitaţia din partea campioanei en-titre a Ghanei, Asante Kotoko, pentru a disputa un meci amical la începutul toamnei acestui an, cu ocazia aniversării a 80 de ani de la înfiinţarea grupării africane. Partida urmează să se desfăşoare pe data de 4 septembrie, pe „Baba Yara Sport Stadium” din Kumasi, iar team-managerul „galben-albaştrilor”, Cristian Vlad, se află în aceste zile în Ghana, pentru a pune la punct ultimele detalii ale întâlnirii. De altfel, mâine dimineaţă va fi organizată şi o conferinţă de presă la Kumasi, în cadrul căreia va fi semnat oficial contractul pentru disputarea acestei partide amicale.

“Astfel, cu această ocazie, gruparea ploieşteană va reînnoda tradiţia vizitelor pe continentul african, acolo unde, cu decenii în urmă, efectua stagii de pregătire, iar în acelaşi timp se doreşte şi stabilirea unui parteneriat de lungă durată între cele două cluburi, materializat prin transferul unor tineri fotbalişti ghanezi, componenţi ai echipelor naţionale”, se arată pe site-ul oficial al clubului Petrolul.

Aici este o informaţie importantă din anunţul făcut de Petrolul: colaborarea cu echipa africană care va trimite jucători la Petrolul pentru a-i face cunoscuţi în Europa. Neapărat de naţională, din moment ce va intra în vigoare ciudata lege a fotbaliştilor extracomunitari.

Înfiinţat în 1935, Asante Kotoko este unul dintre cele mai titrate cluburi din Ghana, având în palmares 24 de titluri de campioană naţională, opt Cupe şi două Supercupe, precum şi două Cupe ale Campionilor Africii. Echipa îşi dispută meciurile pe „Baba Yara Sport Stadium”, cea mai mare arenă din Ghana, cu o capacitate de 40.528 de locuri.

fcpetrolul.ro