Implementarea sistemului cu playoff/playout lasă unele probleme nerezolvate. Una dintre ele o reprezintă cartonaşele galbene acumulate în sezonul regulat care generează sancţiuni după încheierea acestuia.

Conform Prosport, mai mulţi preşedinţi de cluburi şi-au manifestat nemulţumirea din cauză că echipele lor riscă să nu poată miza pe jucători importanţi îm cele două faze finale din cauza poverii de galbene cu care jucătorii vin din sezonul regulat.

Conform regulamentelor disciplinare în vigoare, jucătorii sunt suspendaţi o etapă atunci când acumulează 4, 7 şi 9 cartonaşe galbene. De la cartonaşul galben cu numărul 10 se stă automat câte o etapă pentru fiecare avertisment cu galben ce va fi încasat. Sistemul actual era gândit pentru un campionat cu 34 de etape, însă de la schimbarea sistemului competiţional numărul de meciuri s-a mărit, deci şi probabilitatea de a primi mai multe cartonaşe a crescut. 

Echipele din playoff joacă 36 de meciuri în total, iar cele din playout, 40.

Cel mai sancţionat jucător din Liga I este Adrian Ropotan. Mijlocaşul Petrolului are 7 galbene şi un roşu în Liga 1, un ”galben” în Cupa Ligii şi încă unul în Cupa României. Alţi patru jucători din Liga I au câte 7 galbene, dintre care doi, de la Târgu Mureş: Balic şi Mureşan.