Neoficială încă, sancţiunea primită de Valentin Sinescu pentru o declaraţie mai mult artistică decât periculoasă este incredibilă. Pentru că a zis că la ASA Târgu Mureş joacă un atacant bun pe nume Vassaras, Sinescu a luat patru etape de suspendare şi amendă de 11.300 de lei. Motivul deciziei este uluitor: antrenorul de la Petrolul ar fi adus atingere imaginii CCA şi a fotbalului românesc şi ar fi comis ultraj.
Comisia acţionează, desigur, cu forţă disproporţionată, ca să păstrăm atmosfera intimă a arbitrajului românesc. Altele şi mai şi comise de personaje cu deschidere mai mare şi pe sticlă şi la buzunare au fost trecute cu vederea.
Este foarte posibil ca ăştia de la Comisia de disciplină să nu aibă ceva personal cu Sinescu sau cu Petrolul. Profită de slăbiciunea de moment a echipei ploieştene pentru a da un exemplu. Adică, aviz amatorilor! Asta păţiţi dacă mai puneţi în discuţie problemele grave de arbitraj. La “profesionişti” nu prea merge metoda pumnului în gură. E ca la poliţia rutieră. Ala mai amărât primeşte amendă că n-are centura, în timp ce şmenarul cu BMW trece cu 100 la oră claxonând prieteneşte organul de control.
Un exemplu concret din arbitraj: George Rădulescu a oficiat partida dintre Ceahlăul şi Petrolul, în acest retur. Rednic a contestat unele decizii, iar arbitrul i-a spus unuia dintre jucătorii Petrolului: spune-i să stea jos, că dacă vreau eu, nu vă mai dau nimic!
Cine e Rădulescu ăsta? În arbitraj, nimeni! Are însă două calităţi: e adjunctul şefului Poliţiei Bragadiru şi e vecin în Clinceni şi prieten din copilărie cu Alexandru Deaconu. E arbitru de B, dar a avut meciuri în Liga I aproape cât Haţegan, în acest sezon.
Încă o paranteză. Iată ce a scris fanatik.ro, după meciul dintre FCSB şi ASA Târgu Mureş. “George Rădulescu a ieşit în evidenţă la meciul care a schimbat liderul în Liga 1. Adiţionalul trimis de CCA să-l ajute pe George Găman nu a văzut henţul făcut de Sepsi în propriul careu. În minutul 81 al meciului, Varela a trecut mingea pe lîngă Sepsi, iar balonul l-a lovit în mînă pe fundaşul ardelean. Faza s-a petrecut chiar sub ochii adiţionalului George Rădulescu, însă arbitrul nu a semnalizat nimic, iar Stelei i s-a refuzat un penalty care ar fi putut aduce un punct echipei gazdă”.
Alta: Alexandru Deaconu a luat decizia în toamnă de a modifica regulamentul pentru a-l ajuta pe vecinul său, George Rădulescu. Conform Regulamentului de Organizare şi Desfăşurare a Activităţii Arbitrilor, aflat în vigoare în vara lui 2014, arbitrul adiţional de miercuri seara nu mai avea voie să promoveze pentru că limita era de 38 de ani. Însă Deaconu a reuşit să împingă vîrsta limită regulamentară la 40 de ani. Singurul membru CCA care s-a opus acestei decizii a fost Cornel Sorescu.
“Eu am refuzat să accept o modificare pe care a propus-o Deaconu şi de care ar beneficia un singur arbitru din România. E prietenul din copilărie al lui Deaconu, vecin cu el. Atît eu, cît şi alţi colegi de la AJF-uri nu am fost de acord să votăm modificarea ca să-i facem loc lui Rădulescu în prima ligă. UEFA ne cere promovarea tinerilor şi noi îl promovăm pe unul care face 40 de ani?”, a declarat vicepreşedintele CCA, Cornel Sorescu pentru Gazeta Sporturilor.
Şi încă una: Ion Crăciunescu a contestat trimiterea lui George Rădulescu la meciul FCSB – ASA Tg Mureş, mai ales că arbitrul-poliţist fusese luni seara la centru la partida Ceahlăul – Petrolul (1-1).
“Nu înţeleg de ce l-a pus pe Rădulescu adiţional, pentru că nu a ieşit cu nimic în evidenţă, iar meciurile la care a fost delegat, le-a condus cu erori. Nici arbitrajul pe care l-a avut la Piatra Neamţ nu a fost prea bun”- fanatik.ro
Ultima paranteză: Fostul şef al CCA Vasile Avram face puşcărie pentru corupţie şi luare de mită. A primit bani pentru a asigura arbitraje favorabile echipei din Târgu Mureş. Fapt dovedit, pentru care a fost şi condamnat.
Acestea sunt fotbalul şi arbitrajul românesc. Sinescu are dreptate şi, pentru asta, i s-a vârât pumnul în gură. Cu siguranţă, antrenorul secund al Petrolului nu va mai face declaraţii referitoare la arbitri şi jocuri de culise.
A început să-i frică, da. Pentru că ştie că e mai importantă meseria, decât lupta cu morile de vânt. Şi pentru că banii aştia, 11.000 de lei pe care unii arbitri şi şefii lor îi sparg pe curve şi băutură într-o noapte, pentru Sinescu chiar contează.
Bravo, băieţi, aţi câştigat!