Petrolul a câştigat meciul amical cu ACS desfăşurat în această dimineaţă la Berceni. A fost un excelent prilej pentru antrenorul Stoichiţă să ruleze mai mulţi jucători noi, acesta preferând să nu-i forţeze pe unii dintre titulari.
In această partidă a debutat şi noua achiziţie a Petrolului, Cristi Pulhac, conducătorii grupării petroliste declarându-se mulţumiţi de forma fizică şi de prestaţia acestuia. Probabilitatea ca Pulhac să rămână în lotul lupilor este foarte mare, jucătorul fiind liber de contract.
Scorul final a fost de 4-3 în favoarea Petrolului, golurile echipei noastre fiind marcate de Lemnaru, Marinescu, Cioranu ( autogol ) şi Nepomuceno.
Vom reveni cu o analiză a meciului şi cu interviurile de la sfârşitul partidei.
FOTO:FC Petrolul