Jucătoarea de tenis Irina-Camelia Begu, câştigătoare săptămâna trecută la Seul, a urcat trei poziţii în clasamentul WTA şi ocupă locul 26, cu 1.866 de puncte, în timp ce Simona Halep se menţine pe poziţia a doua, cu 6.780 de puncte, conform ierarhiei ce a fost dată publicităţii luni.

Pentru Begu această clasare este cea mai bună din carieră.

Jucătorea de tenis Irina-Camelia Begu, cap de serie numărul unu şi locul 29 WTA, a câştigat, duminică, turneul de la Seul (Coreea de Sud), dotat cu premii în valoare totală de 500.000 de dolari, obţinând astfel al doilea titlu al carierei. În finală, Irina-Camelia Begu a învins-o pe Aliaksandra Sasnovici (Belarus), jucătoare venită din calificări şi locul 136 WTA, scor 6-3, 6-1, după o oră şi 17 minute de joc.

Monica Niculescu a urcat de pe 49 pe 47, cu 1.115 puncte, Alexandra Dulgheru a coborât de pe 54 pe 55 (976 de puncte), iar Andreea Mitu a coborât de pe 84 pe 85 (696 de puncte).

În top 200 se mai află Patricia Maria Ţig - menţinere pe locul 115, cu 531 de puncte, Ana Bogdan - urcare de pe locul 150 pe 159, cu 366 de puncte, şi Sorana Cîrstea - coborâre de pe locul 195 pe 199, cu 246 de puncte.

La dublu, Raluca Olaru a urcat de pe locul 45 pe 44, cu 1.680 de puncte. În Top 100 se mai află Irina-Camelia Begu, care a urcat de pe locul 56 pe 52, cu 1.531 de puncte, şi Monica Niculescu, care a coborât de pe 57 pe 58, cu 1.405 puncte.

Primele zece poziţii în clasamentul de simplu WTA sunt ocupate de următoarele jucătoare:

1. Serena Williams (SUA) 11.500 puncte

2. Simona Halep (România) 6.780

3. Maria Şarapova (Rusia) 5.691

4. Petra Kvitova (Cehia) 4.396

5. Lucie Safarova (Cehia) 3.525

6. Flavia Pennetta (Italia) 3.317

7. Agnieszka Radwanska (Polonia) 3.190

8. Garbine Muguruza (Spania) 3.116

9. Ana Ivanovici (Serbia) 3.070

10. Carla Suarez Navarro (Spania) 3.070.