Simona Halep şi-a aflat marţi seara adversara din turul doi de la Cincinnati, dar şi cum poate ajunge pe locul doi WTA, înainte de tragerea la sorţi a tabloului de la US Open, ultimul Grand Slam al anului. Maria Sharapova, care ocupă acum a doua poziţie în clasamentul mondial, s-a retras înainte de primul meci la turneul din Ohio.
Sharapova a decis să nu participe la concursul cu premii totale de 2,4 milioane de dolari din cauza unei accidentări mai vechi la piciorul stâng. “E o decizie grea pe care a trebuit să o iau. Pur şi simplu n-am avut suficient timp pentru recuperare. M-am antrenat aici câteva zile, dar cred că aceasta e cea mai isteaţă decizie, pentru a putea ajunge la US Open cât de sănătoasă pot. Nu cred că era o ţintă realistică dacă aş fi jucat aici.”, şi-a motivat rusoaica decizia de a se retrage de la Cincinnati.
În aceste condiţii, Simona Halep, care în Ohio e favorită trei şi va debuta astăzi, direct în turul doi, contra Kristinei Mladenovic, poate ajunge pe locul doi în lume dacă se va califica în finală.
Partida contra franţuzoaicei Mladenovic va începe la ora 18:00, ora Bucureştiului