Adversarii lupilor au meritul de a fi pus Tărlungeniul pe harta ligii secunde, dar să bată Petrolul ar fi fost prea mult.
Diferenţa între cele două echipe a fost normal de mare. Dacă ar fi ceva care să fi sărit totuşi în ochi, aş remarca atitudinea jucătorilor lui Eusebiu Tudor. Poate de frică să nu se facă de râs, poate sătui şi ei de atâtea nerealizări, lupii au jucat agresiv exact cât a fost nevoie, până s-a făcut 0-2. Chiar şi cu preţul unor cartonaşe galbene luate chiar în debutul partidei.
Benga, cu capul, din corner, şi Tamuz, după o recuperare a Zoubir, au stabilit scorul primei reprize, una în care echipa din Tărlungeni a jucat la un nivel mediu pentru liga secundă.
Unul dintre cei mai active jucători ai Petrolului a fost Dacian Varga. Dorind să conteste prin joc pierderea locului de titular, Varga s-a agitat mult, a recentrat la golul lui Tamuz, dar a şi înscris, la doar două minute de la reluare. Lăsat singur în careu, la o minge deviată, mijlocaşul lupilor a tras cu sete pentru 0-3.
Văzând meciul, este clar că suporterii care s-au temut cu adevărat de acest meci au greşit în ambele sensuri: au subestimat Petrolul şi au supraestimat Unirea.
Chiar şi Milinceanu, care n-a adunat până acum o repriză întreagă la Petrolul, a marcat şi încă la doar două minute de la intrarea pe teren. Iar jocul nu s-a încheiat până n-a dat gol şi Lemnaru, cel care, până atunci, parcă stătuse pitit în pădure şi a ieşit brusc în drum: V-am prins!
A mai fost timp pentru încă un gol, cel înscris de Tamuz, în minutul 90.
6-0, ca la tenis şi lupii s-au calificat în faza următoare a Cupei României, dar sâmbătă dau iarăşi de greu, la Ovidiu, cu Viitorul.
Unirea Tărlungeni – Petrolul 0-6 (0-2)
Marcatori: Benga (30), Tamuz (37, 90)), Varga (47), Milinceanu (78), Lemnaru (86)
Unirea: Muţiu – Vlăsceanu, Burlacu, Şerban, Marin – Chirciu, Dâlbea, Minciună, Petra (68 Vasiloi)– Pastor (54 Monea) – Nicolae (15 Coman). Antrenor: Daniel Bona.
Petrolul: Cobrea – Peteleu, Benga, Genev, Porret (62 Beţa)–Ropotan (58 Marinescu), Bucşa – Lemnaru, Zoubir (76 Milinceanu), Varga – Tamuz. Antrenor: Eusebiu Tudor.