România are patru reprezentate în turul II de la Roland Garros. Irina Begu (favorită 30) este ultima calificată în actul secund, după ce a învins-o în două seturi, 6-4, 7-6, pe Bethanie Mattek-Sands, din Statele Unite. În turul următor, Begu va juca împotriva croatei Ana Konjuh, locul 93 WTA.
Andreea Mitu s-a calificat şi ea, tot luni, în turul al doilea a turneului de la Roland Garros, reuşind să o învingă în două seturi, 6-3, 6-2, pe franţuzoaica Alize Lim. Andrea Mitu (23 ani), ocupanta locului 100 în clasamentul WTA şi aflată în premieră pe tabloul principal al turneului de la Roland Garros, o va avea ca adversară în runda a doua a competiţiei de Grand Slam pe Karolina Pliskova (Cehia), numărul 12 mondial.
Şi celelalte două românce ajunse în turul secund la Roland Garros îşi cunosc adversarele: Simona Halep, a treia favorită, va juca împotriva croatei Mirjana Lucic-Baroni (33 ani, 70 WTA), care a învins-o în turul al treilea la US Open, anul trecut, cu 7-6 (6), 6-2.
Alexandra Dulgheru se va bate cu franţuzoaica Alize Cornet (N. 29), pe care a învins-o anul acesta la Doha, în primul tur, cu 6-4, 3-6, 6-1, după ce Cornet se impusese în 2010, în primul tur la Hobart, cu 6-1, 6-0.
Cea de-a cincea româncă prezentă pe tabloul principal la Roland Garros, Monica Niculescu, locul 67 WTA, a fost învinsă cu 6-2, 6-2, de Carla Suarez Navarro, cap de serie numărul 8 şi poziţia a opta în ierarhia mondială, în primul tur de la Roland Garros.