Alexandru Coamn, mijlocaşul în vârstă de 23 de ani care vine de la Rapid, a semnat contractul cu Petrolul. Fotbalistul se află de aproape o săptămână la antrenamentele lupilor şi are un contract valabil până la sfârşitul acestui sezon.

 “Este o onoare pentru mine să joc la o echipă de talia Petrolului şi sunt foarte fericit că am intrat în haita lupilor galbeni. Sunt sigur că împreună cu suporterii noştri vom trece peste toate greutăţile şi ne vom atinge obiectivele. Publicul de la Ploieşti este extraordinar şi sper că fanii vor avea numeroase motive de bucurie în acest retur”, a declarat noua achiziţie a Petrolului, pentru fcpetrolul.ro.