Reghecampf a calificat-o pe Al Hilal în finala Cupei Prinţului, dar şeicii vor să scape de el. Presa din Arabia Saudită scrie că şeicii sunt nemulţumiţi de jocul echipei, dar şi de poziţia din clasament: locul 3, la 9 puncte de lider şi, înaintea calificării în finală, au vrut să-l demită pe Laurenţiu Reghecampf plătindu-i clauza din contract.
Saudiţii i-au oferit aproximativ 1 milion de euro, dar antrenorul ar fi refuzat, convingându-i pe arabi să-i mai dea o şansă.
Să nu creadă nimeni că prinţul manelelor a dat cu piciorul unui munte de bani. Reghe ştie foarte bine că, în cazul în care este demis, tot îşi va încasa banii până la finalul contractului. Spunea cineva care a lucrat în zonă că şeicii aşa procedează: îţi dau toţi banii, dar nici nu mai pupi alt contract, dacă au fost nemulţumiţi.
De altfel, presa arabă mai susţine că dacă următoarele rezultate ale lui Al Hilal nu vor fi bune, antrenorul va încasa banii şi va pleca.
După aia, Reghecampf se va întoarce în România călare pe un cal alb, aşteptându-se să fie reprimit ca un prinţ în fotbalul românesc. Şi, probabil, ca aşa va fi. Sunt destui scribi la Palat care să convingă că eşecul se datorează climatului aspru din deşert şi că Fecesebe şi-a regăsit antrenorul care să-i mai aducă încă n titluri.
Şi încă o veste bună pentru stelişti: menestrelul Piţi Talent se va întoarce la curte. Să vezi atunci chefuri şi caterincă, nu înmormântare, ca acum. Nu-i aşa, Lato?
Sursa: gsp.ro
Foto: enational.ro