Mitică Dragomir face el în aşa fel încât să-şi atragă “simpatia fanilor” pe mai toate stadioanele din România. La conferinţa de presă la care a participat şi la care principalul subiect, logic a fost reprezentat de dubla naţionalei cu Ungaria şi cu Turcia, Mitică de la Ligă a considerat de cuviinţă să vorbească dom`le şi despre Steaua, că vorba aia, zici de Steaua, te bagă presa în seamă! Şi, ce să zică şi el: Steaua trebuia să-l ia pe Alcenat, de la Petrolul! Ca şi când, Steaua, această putere, dacă vrea să ia un jucător îl şi ia! Adică nu mai trebuie să fie de acord şi Petrolul? Sigur, vezi Doamne, ca să aibă o echipă mai bună pentru grupele Champions League. Mai mult, el a mai punctat că trebuia să fie luat şi Sânmărtean, de la Vaslui. “Măcar pentru un an!”, a mai punctat Oracolul! Acel oracol fals care, pricepându-se la fotbal, a spus că Petrolul are cele mai mari şanse să se califice în grupe, în dauna lui Swansea!
Ce nu a spus Dragomir este cum ar putea să ia Steaua jucătorii ăştia dacă nu vor cluburile de care aparţin să accepte asta şi, mai ales, dacă nu vor ei să joace la Steaua.
Adică, după ce Meme a anunţat că Steaua îl vrea pe Guilherme, vine acum şi Mitică să spună că trebuia luat Alcenat. Şi Petrolul ce să facă, domnule Dragomir? Să dea fundaşii laterali la Steaua, pentru binele unei echipe care se crede singura de valoare din fotbalul nostru?
Cam deplasat, pentru unul care, teoretic, e pus să aibă grijă de interesele TUTUROR cluburilor din Liga I.