La reunirea lotului Petrolului nu sunt prezenţi Juan Albin şi Gerson. Mijlocaşul din Uruguay se va transfera la Veracruz, gruparea mexicană urmând să plătească suma conformă cu clauza de reziliere a contractului. Anunţul a fost făcut de către directorul executiv al clubului Petrolul, Andi Crângu, luni, în cadrul unei conferinţe de presă. Un alt fotbalist care pleacă sigur este Gerson. Brazilianul a anunţat conducerea lupilor că are o ofertă şi intenţionează să-i dea curs.
Andi Crângu a precizat că fundaşul mai are contract pentru doi ani şi că va fi discutată situaţia sa, urmând ca decizia să fie luată împreună cu noul antrenor, Mircea Rednic.
Alţi jucători au fost învoiţi şi nu sunt prezenţi la reunire. Pecanha ajunge marţi, Alcenat face joncţiunea cu lotul în Antalya, în primul stagiu, iar Fanchone urmează un tratament în Franţa, după accidentarea care l-a ţinut departe de gazon şi în turul campionatului. Lupii speră că va fi apt pentru pregătire în cel de-al doilea stagiu din Turcia.