În prima repriză a meciului cu Ceahlăul Piatra Neamţ, fundaşul stânga de conjuctură al Petrolului, Mourad Satli, a avut foarte multe incursiuni în atac. El a fost apostrofat de Mulţescu pentru faptul că, de multe ori, nu centra în careu atunci când avea ocazia, alegând soluţii mai complicate. „Dacă jucăm ofensiv avem nevoie de mingi în careu atunci când fundaşii laterali urcă. Nu îmi aduci oamenii în careu degeaba. I-am pus: eşti filosof, sau ce? Nu era cazul să se complice atât de mult acolo, în faţă!”, a declarat Mulţescu după meci. Tehnicianul Petrolului a precizat, însă, faptul că Satli a jucat ireproşabil ca fundaş central şi că a fost nevoit să joace cu Satli fundaş stânga, din cauza accidentării lui Fanchone.