Debutul unei noi ediţii de campionat a fost unul de bun augur pentru fotbalistele de la CS Brazi. În prima etapă din Superliga Naţională, CS Brazi a câştigat categoric, în deplasare, pe terenul bucureştencelor de la AFC Fair Play Bucureşti, scor 5-2 (2-0). Golurile echipei prahovene au fost marcate de Mihaela Merlan (de două ori), Nina Anca, Lidia Moacă şi Ana Moraru.
De remarcat faptul că Nina Anca (în foto, la minge), una dintre marcatoare, este şi antrenor secund al acestei formaţii. Din acest sezon, antrenor principal este Mihai Dinu.