Toto Tamuz a căpătat vizibilitate maximă de când joacă la Petrolul şi de când a început să marcheze. Atât în campionat, dar mai ales în Europa League, acolo un fotbaliştii sunt urmăriţi cu un alt interes. Vârful  Petrolului a fost rechemat la naţionala statului Israel pentru primele meciuri de calificare pentru Euro 2016.

Tamuz revine, astfel, la naţională după o pauză de şapte ani şi îşi îndeplineşte unul dintre obiectivele pe care şi le-a propus atunci când a venit la Ploieşti. Celălalt obiectiv al său este să iasă golgheter în România, iar la modul în care a început sezonul şi acest al doilea obiectiv pare realizabil.