O bază sportivă din Ploieşti zace în paragină de peste 10 ani, când a fost dată în folosinţă gratuită de către Guvern Federaţiei de Judo. Potrivit GSP.ro, baza sportivă de pe Strada Latină de 2.600 mp e abandonată de 11 ani, iar ministerul n-a mişcat un deget pentru a-l recupera. Spaţiul arată acum ca o pădure amazoniană!
În 2007, Federaţia Română de Judo a intrat gratuit în posesia unei baze sportive de 2.600 mp aflate pe strada Latină din Ploieşti, în imediata apropiere a stadionului "Ilie Oană". Alcătuită dintr-un teren de handbal cu o tribună de 1.500 de locuri, care pe timp de iarnă se transformă în patinoar, şi dintr-o clădire prevăzută cu spaţii de antrenament, birouri etc, baza a trecut în posesia federaţiei de judo pe 11 aprilie 2007.
Prin Hotărârea de Guvern nr. 356, semnată de premierul Tăriceanu, şeful MTS, Octavian Bellu, şi ministrul economiei, Varujan Vosganian, FR Judo, denumită structură sportivă de interes naţional, primea baza respectivă pentru 49 de ani. Potrivit înţelegerii cu MTS, în schimbul acestui cadou, FRJ se angaja să amenajeze o sală de pregătire a loturilor de judo, un teren de tenis acoperit, dotat cu nocturnă, o sală de forţă cu grup de refacere şi un microhotel pentru cantonament.
HG menţionează că "dreptul de folosinţă al FR Judo asupra imobilului încetează dacă MTS constată că bunul nu este administrat în conformitate cu destinaţia sa". Din aprilie 2007 şi până astăzi, FR Judo nu a deschis niciodată baza din strada Latină! Nici măcar pentru propriii sportivi, care se confruntă cu o lipsă acută de spaţii de antrenament! Investiţiile asumate în 2007 au rămas doar pe hârtie, pe uşă e acelaşi lacăt de acum 10 ani, iar bălăriile au sufocat întregul perimetru.
Aleea de la intrarea în complex arată ca o ghenă de gunoi, lianele au acoperit aproape complet poarta de acces, iar fostele ghişee de bilete sunt în paragină. În spate, unde e desfăşurată întreaga bază, zona e ruptă parcă din jungla amazoniană. Lipsesc doar jaguarii, anacondele, maimuţele şi papagalii viu coloraţi!
Mai multe citiţi AICI