Invenţia lui Gigi Mulţescu pentru meciul cu Chiajna – Teixeira pus în spatele vârfului – a fost falimentară. În partea cealaltă, Şumudică n-a vrut să suprindă pe nimeni. A jucat corect, pe punctele slabe ale adversarului. Centrul defensivei, adică.

Echipa lui a fost cea care a surprins. Nu se ştie cum, Petrolul inventează câteodată fotbalişti. Sau îi resuscitează.

Dar, deocamdată, din minutul 5, este 1-0. A marcat Astafei, după o lovitură liberă executată de Pablo De Lucas. Petrolul nu moare, dar trăieşte periculos într-un joc în care pornea favorită certă. Primul de la Chiajna care scosese colţii a fost Florea, cu un şut puternic parat pe Pecanha.

În partea Petrolului, Tamuz, la fel, dintr-o poziţie mult mai bună, central: şut în Râmniceanu!

Şi, în minutul 15, Dina se reinventează. Se întoarce din preluare şi şutează plin, imparabil! N-ar fi fost nimic, dacă ploieştenii ar fi jucat atent în defensivă. Nu se poate spune că nu erau avizaţi de jocul pe contraatac al Concordiei. Şi totuşi… Apărarea largă a lupilor l-a favorizat încă o dată pe Florea. Mijlocaşul stânga a ciupit mingea în faţa lui Pecanha. Penalti! Tot el a şi transformat.

Abia acum Petrolul are o problemă! De scor, de imagine… la finalizare. Filip şi Tamuz ratează două ocazii mari, Râmniceanu face minuni.

La loc comanda

Mulţescu schimbă registrul la pauză. Revine la cel vechi, sacrificându-l pe Pastorini, care nu jucase deloc rău. Lupii sunt conduşi, dar, paradoxal, răsturnarea tabelei pare că depinde de cei din apărare, nu de jucătorii din ofensivă. Pentru că Petrolul atacă şi lasă impresia că este o chestiune de timp până la marcarea golului al doilea. Cu condiţia ca defensiva să stea bine. Nu stă şi Pecanha salvează încă o dată.

Lupii atacă, dar atacă haotic. Dar face linişte Teixeira. Trimis înapoi în bandă, Filipe driblează cu calm doi adversari şi şutează la colţul scurt. Râmniceanu e pe minge. Câte să mai scoată? Scoate şutul lui Teixeira. Din plasă.

De aici, recunoaştem şi Petrolul şi Chiajna. Echipa lui Şumudică, cu bateriile descărcate, cea a lui Mulţescu atacând în valuri.

Inexplicabil, Tamuz nu trage din poziţie ideală. Albin vrea să scoată poarta din pământ, dar şutul său, din cădere, trece razant cu bara transversală.

Trece timpul şi Petrolul se diluează. Şi la propriu, după ce Satli încasează cel de-al doilea galben. Din minutul 86, Mulţescu îl ţine pe Mustivar în echipament de joc, gata să intre. Tamuz şi Astafei fac semne că mai pot.  Până la urmă, Nea Gigi o face, în minutul 90. O schimbare fără noimă, Mustivar cu De Lucas. Pe bancă mai erau N’Koyi, Nepomuceno şi Mareş, toţi jucători ofensivi.

Nu se mai schimbă nimic. Thrillerul Petrolul – Chiajna se termină la egalitate, 2-2, lupii rămân pe locul al treilea.

 

Petrolul – Chiajna 2-2 (1-2)

Marcatori: Astafei (5), Teixeira (61) / Dina (15), Florea (25-pen)

Petrolul: Pecanha – Alcenat, Ipsa, Satli, Beţa (59 Peteleu) – Filip, De Lucas (90 Mustivar) – Pastorini (46 Albin), Teixeira, Astafei  – Tamuz. Antrenor: Gigi Mulţescu.

Concordia: Râmniceanu – Dyulgerov, Dragalski, Martins, Stan – Purece (46 Serediuc), Lovin, Boldrin, Florea (66 Roşu) – Dina, Pena. Antrenor: Marius Şumudică.

Cartonaşe galbene: Satli (32, 84), Beţa (53), Astafei (56), Albin (88) / Boldrin (37), Martins (45). Stan (73)

Cartonaşe roşii: Satli (84)

Arbitri: Cătălin Popa (Piteşti) – Iulian Radu (Bucureşti), Vlad Bârleanu (Bucureşti). Obs: Marian Salomir (Cluj), Marian Ivan (Ghimbav)