La Târgu Mureş s-a desfăşurat Cupa „Micul Samurai” la judo, pentru copii (U10), competiţie la care au participat 185 de sportivi de la peste 30 de cluburi din ţară. Sportivii de la CSM CFR CSŞ Ploieşti au obţinut patru medalii: trei de argint, prin Alexandra Stan (cat. 20 kg), Ştefania Nicolescu (cat. 29 kg), Alexandru Petre (cat. 42 kg) şi una de bronz, prin Alexandra Ciucă (cat. 23 kg). De asemenea, Laurenţiu Burlacu (cat. 30 kg) a terminat concursul pe locul cinci.
Judoka ploieşteni sunt pregătiţi de către Mihai Trandafirescu, Doru Munteanu şi Cosmin Slăveanu.