Astra a redus-o la tăcere pe FCSB exact în meciul care conta şi s-a distanţat la şase puncte cu trei etape înainte de finalul campionatului. Şumudică a vorbit moderat despre titlu, dar a comentat ironic metodele fecesebiştilor. Cât despre Alibec, declaraţia lui Şumi a fost de-a dreptul spectaculoasă!
"Poate toată lumea se aştepta să ne închidem, dar am reuşit să jucăm, iar rezultatul nu poate fi contestat. Nu am realizat nimic, mai avem trei meciuri din care trebuie să facem 4 puncte.
Am luat cele mai bune decizii în momentul în care am sacrificat meciul din Cupa Ligii şi vă repet, nu uitaţi, Anticârcel este medicamentul campionilor. Mi-au dat lacrimile şi mie, şi tuturor jucătorilor. Matematic, nu mai putem pierde locul de Champions League şi este foarte important. Sper să găsesc o oarecare clemenţă pentru că am recunoscut şi vreau să fiu alături de această echipă în Champions League. Dedic victoria şi suporterilor rapidişti. Cât despre Alibec, după ce a făcut în seara asta… Nea Puiu, dacă pleci cu un Antonov (n.r. – se referă la cel mai mare avion din lume), ia-l pe Alibec. Dacă pleci cu un charter, ceva, dă jos pe cineva, un magazioner, ce-o fi, şi urcă-l pe Alibec”, a spus Şumudică la Dolcesport.