Ţara Galilor merge în semifinale după un 3-1 administrat Belgiei. N-a mai dat gol Bale, dar galezii au jucat toţi cu mare dăruire, au trecut peste şocul şutului fantastic reuşit de Nainggolan (13) pentru 0-1 şi s-au calificat. Au egalat după un corner la care belgienii l-au lăsat singur pe Williams, au preluat conducerea prin reuşita de senzaţie a lui Robson-Kanu (galezul a făcut driblingul anului punând pe picior greşit trei adversari) şi au închis meciul în minutul 86, prin Vokes.
Dragonii sunt în sărbătoare, în timp ce belgienii îşi mestecă frustrarea şi se iau la bătaie! Portarul Thibaut Courtois şi antrenorul Marc Wilmots s-au certat în vestiar la finalul partidei de pe Stade Pierre Mauroy, ajungându-se chiar la lovituri.
Nu este prima oară când Wilmots şi Courtois au un conflict la acest Euro. După înfrângerea cu Italia, scor 0-2, din prima etapă a grupelor, cei doi ar fi avut o altercaţie în avionul cu care echipa s-a întors în cantonament.
Deşi conflictul de la vestiar nu a fost confirmat, tensiunea din cadrul lotului belgian este evidentă, lucru dovedit de declaraţiile portarului lui Chelsea de la sfârşitul meciului, când a refuzat să-i găsească circumstanţe atenuante lui Wilmots pentru eşecul de la turneul final, scrie gsp.ro.
"Am făcut aceleaşi greşei tactice ca în meciul cu Italia. Am început bine, dar apoi am lăsat prea mult spaţiu adversarilor. Era o o oportunitate cu care s-ar putea să nu ne mai întâlnim. I-am spus antrenorului care este opinia mea în vestiar. Trebuie să ia singur o decizie", a declarat Courtois.
Deşi presa belgiană îi cere aproape la unison demisia, iar declaraţiile lui Courtois par să confirme că tehnicianul de 47 de ani a pierdut vestiarul, Wilmots a evitat un răspuns clar în privinţa viitorului său.
"Am spus că voi lua o decizie după Euro. Nu o voi face imediat după meci. Vom vedea", a spus Wilmots, care a trimis şi săgeţi în direcţia lui Courtois: "Este frustrat, după un sezon slab la Chelsea. Visul lui de a câştiga un trofeu s-a terminat".
Concluzia i-a aprţinut aceluiaşi Thibaut Courtois. "Este cea mai mare dezamăgire a carierei mele şi am jucat o finală de Champions League", a spus portarul de 24 de ani, referindu-se la înfrângerea din ultimul act al UCL suferită în 2014 cu Atletico Madrid, în faţa rivalilor de la Real Madrid, în prelungiri.