Prima repriză a meciului dintre Petrolul şi Slaven Belupo a fost echilibrată doar până în minutul 30. Finalul primei părţi a fost dominat cu autoritate de Petrolul, care a deschis scorul prin Mustivar, în minutul 45, după ce, anterior, trimiseseră de două ori balonul în bară, prin Mutu şi Tamuz.

După pauză, Petrolul a dominat şi mai clar şi a majorat avantajul în minutul 57 prin Patrick Nkoyi, la primul gol pentru Petrolul.

Doar ratările petroliştilor au făcut ca scorul să nu ia proporţii. A fost 2-0 la final şi Petrolul bifează al treilea succes din tot atâtea meciuri amicale, fără să primească vreun gol.