Într-o declaraţie acordată publicaţiei phon.ro. Valeriu Răchită a anunţat că doreşte să revină la Petrolul într-o funcţie de conducere. Fostul manager a avut, înainte să fie instalat antrenorul Schumacher, o discuţie lungă cu Dan Capră, însă nu  afost stabilit nimic concret. Nici atunci şi nici acum, când pare că şeful Petrolul ezită să iniţieze o colaborare cu Răchită, acum când abia i-a predat frîiele echipei lui Mario.

”Am încercat să iau legătura cu Daniel Capră pe la ora 13.00, însă nu mi-a răspuns. Mi-a trimis un mesaj pe la ora 15.00 şi mi-a spus că este într-o întâlnire cu administratorul judiciar şi a rămas că ne auzim când se eliberează”, a declarat Vivi Răchită pentru PHON.RO.

”Eu doresc să mă implic la Petrolul Ploieşti însă vreau să deţin o funcţie de conducere. Desigur, vor fi anumite condiţii pe care le impun şi în urma discuţiilor pe care le voi purta cu Daniel Capră rămâne de văzut dacă vom cădea la o înţelegere”.